Integrarea verticală sau Vertical Integration

Integrarea verticală (Vertical Integration) reprezintă procesul prin care o companie își extinde operațiunile pentru a controla diferite etape ale lanțului de aprovizionare, de la achiziționarea materiilor prime, producție, până la distribuție și vânzare. Scopul integrării verticale este de a crește eficiența, de a reduce costurile, de a îmbunătăți coordonarea dintre etapele de producție și distribuție și de a obține un avantaj concurențial.

Spre exemplu un producător auto poate achiziționa fabrici de anvelope și de componente electrice (integrare în amonte) sau poate deschide propriile showroom-uri pentru a vinde modelele sale de vehicule sau pentru a oferi servicii post-vânzare (integrare în aval).

Un exemplu clasic de integrare verticală este cel al Companiei Carnegie Steel, un producător de otel care a achiziționat nu doar mine de fier pentru a-și asigura aprovizionarea cu materia primă, dar a preluat și cai ferate pentru a-și consolida distribuția produsului finit. Acestă strategie i-a permis lui Carnegie să producă oțel mai ieftin și să se poziționeze puternic pe piață.

Mai mulți factori influențează procesul decizional legat de integrarea în amonte și în aval. O companie ar putea adopta aceste strategii în următoarele scenarii:

• Furnizorii actuali de materii prime sau componente ale companiei, sau distribuitorii produselor sale finale, sunt nesiguri.
• Prețurile materiilor prime sunt instabile sau distribuitorii percep taxe mari.
• Furnizorii sau distribuitorii au marje de profit mari.
• Compania dispune de resursele necesare pentru a gestiona noua afacere care este în prezent administrată de furnizori sau distribuitori.
• Se așteaptă ca industria să înregistreze o creștere semnificativă.

Integrare în amonte (Backward or Upstream Integration) si Integrare în aval (Forward or Downstream Integration)

Integrarea în amonte se referă la strategia unei companii de a prelua controlul direct asupra furnizorilor săi sau a surselor de materii prime. Această abordare are ca scop atât asigurarea unui lant de aprovizionare stabil și precum si reducerea costurilor asociate achiziționării de resurse sau componente.

Exemple:

Amazon: Amazon, inițial o platformă online pentru cărți, a implementat o integrare în amonte atunci când a început să producă propriile dispozitive, precum Kindle. De asemenea, Amazon Web Services (AWS), divizia de servicii cloud a companiei, reprezintă o extindere către furnizarea de infrastructură pentru alte afaceri, plasându-se într-o poziție amonte față de multe dintre clienții săi.

IKEA: In încercarea de a reduce dependenta de furnizorii externi pentru materiile prime, IKEA a decis să cumpere păduri și să se angajeze în practici sustenabile de exploatare forestieră. De asemenea, IKEA produce direct prin IKEA Industry o parte considerabila a produselor oferite in magazinele proprii. Astfel este asigurata atât continuitatea aprovizionării , cat și respectarea standardelor de calitate IKEA.

Netflix: Netflix a început ca un serviciu de închiriere DVD-uri prin poștă, apoi a trecut la streamingul online. Integrarea în amonte a avut loc atunci când Netflix a început să producă propriul conținut original, cum ar fi seriale și filme. Astfel, în loc să depindă doar de studiourile externe pentru conținut, Netflix a devenit și un producător, asigurându-se astfel un flux constant de materiale exclusive pentru abonații săi.

Aceste forme de integrare în amonte permit companiilor să aibă un control mai mare asupra calității, costurilor și disponibilității produselor sau serviciilor pe care le oferă, reducând dependența de terțe părți.

Integrarea în aval se referă la strategia adoptată de o companie atunci când aceasta decide să preia controlul sau să se extindă în direcția canalelor sale de distribuție sau a clienților. Scopul este adesea de a obține un control mai mare asupra modului în care produsele sau serviciile sale ajung la consumatori și de a capta o porțiune mai mare a lanțului valoric.

Exemple:

Apple: Deși Apple produce dispozitive precum iPhone și MacBook, compania a ales să deschidă propriile sale magazine de vânzare cu amănuntul, Apple Stores, în loc să se bazeze exclusiv pe distribuitori terți. Acest tip de integrare în aval permite Apple să controleze valoarea oferita clientului final, de la designul produsului până la vânzare și suport.

Disney: Obiectul de activitate principal al companiei Disney a fost intotdeauna producția de conținut. De-a lungul timpului compania a adoptat o strategie de integrare in aval. Ca manifestare a acestei strategii a fost creat serviciul de streaming Disney+care permite companiei distribuirea directa creatiilor sale catre consumatorul final.

Prin integrarea în aval, companiile pot avea un control mai mare asupra prețului, distribuției, brandingului și interacțiunii directe cu clienții, oferind în același timp o valoare adăugată semnificativă pentru consumatori.

• Control mai mare asupra lanțului de aprovizionare: Companiile pot controla calitatea, costurile și livrarea produselor de la materiile prime până la consumator.
• Reducerea costurilor: Prin eliminarea intermediarilor, companiile pot reduce costurile operaționale și de achiziție.
• Acces direct la consumatori: Companiile pot interacționa direct cu clienții, oferind oportunități pentru branding, marketing și servicii clienți îmbunătățite.
• Securizarea surselor de aprovizionare și canalelor de distribuție: Aceasta ajută la reducerea riscurilor asociate cu volatilitatea prețurilor și disponibilitatea resurselor.
• Diversificarea afacerii: Companiile pot diversifica afacerea prin adăugarea de noi dimensiuni la operațiunile lor, reducând dependența de un singur segment de afaceri.
• Creșterea barierelor de intrare pentru potențialii concurenți prin limitarea accesului acestora la furnizori și la canalele de distribuție.

• Complexitate crescută a managementului: Integrarea verticală poate adăuga complexitate operațională și managerială.
• Costuri mari de investiții: Necesită resurse financiare și umane semnificative pentru a controla etapele adiționale ale lanțului valoric.
• Riscul de rigiditate: Integrarea poate duce la o lipsă de flexibilitate și adaptabilitate în fața schimbărilor rapide din piață.
• Concentrarea riscului: Deoarece o companie controlează mai multe etape ale lanțului valoric, orice problemă sau disfuncționalitate poate avea un impact mai mare asupra întregii operațiuni.

În concluzie, integrarea verticală poate fi o strategie valoroasă pentru companii, dar necesită o evaluare atentă și strategică a avantajelor, dezavantajelor și a implicațiilor pe termen lung. De asemenea, necesită o planificare și execuție atentă pentru a asigura că beneficiile integrării verticale sunt realizate eficient și durabil.

Cu toate acestea, există alternative la integrarea verticală, cum ar fi achizițiile de pe piață (de anvelope, de exemplu) și contractele pe termen scurt și lung (pentru showroom-uri și cu stații de servicii, de exemplu.

Gradele de Integrare Verticală (The Degrees of Vertical Integration)

1. Integrare verticală inexistenta (No Vertical Integration)

Compania nu deține sau controlează niciunul dintre furnizorii săi din amonte sau cumpărătorii săi din aval. Aceasta operează exclusiv într-o etapă a lanțului valoric.

2. Integrare Verticală Parțială (Partial Vertical Integration)

Compania controlează unele, dar nu toate părțile lanțului său de aprovizionare. Aceasta poate implica integrare în amonte (upstream) sau în aval (downstream), dar nu un control total asupra fiecărui aspect.

3. Integrare Verticală Totală (Full Vertical Integration):

Compania controlează toate aspectele lanțului său de aprovizionare, de la achiziționarea materiilor prime până la vânzarea cu amănuntul.

4. Integrare conica (Tapered Integration)

Integrarea conică este un concept din teoria organizației, referindu-se la o intersecție dintre integrarea verticală și tranzacționarea pe piață. În etapa de amonte, un producător realizează o parte din inputurile necesare, dar achiziționează și restul de la companii independente. În etapa de aval, producătorul optează să comercializeze o fracțiune din producție cu ajutorul unei echipe de vânzări interne, în timp ce restul este vândut prin intermediul agenților de vânzări externi.

5. Quasi-Integrare (Quasi-Integration)

În această formă, companiile nu dețin etape în lanțul de aprovizionare, dar exercită un control semnificativ asupra acestuia prin măsuri cum ar fi contractele pe termen lung sau participațiile la capital.

Decizia privind gradul de integrare verticală pe care o companie ar trebui să îl urmeze depinde de diverși factori. Integrarea verticală poate oferi avantaje, cum ar fi controlul mai mare asupra costurilor și calității, dar vine și cu provocări și riscuri potențiale. Fiecare grad de integrare are implicații strategice și operaționale pe care companiile trebuie să le ia în considerare atunci când decid cum să se poziționeze pe lanțul valoric.

V-ar mai putea interesa: